REVELIONUL, PRIVEGHI DE ÎNMORMÂNTARE A ANULUI – PARTEA A DOUA

“Mai mult de un mileniu şi jumătate, până în secolul al XIX-lea, românii au celebrat Anul Nou în ziua de Crăciun. Sărbătoarea Anului Nou, după ce a fost despărţită de sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului şi mutarea ei pe data de 1 Ianuarie, pe locul unde românii celebrau în Antichitate Calendele lui Ianuarie, s-a numit Crăciunul Mic, Îngroparea Crăciunului, Îngroparea Anului şi, în final, Revelion. Ciclul sărbătorilor de Anul Nou este împărțit de noaptea de Revelion în două perioade simetrice. Prima parte, este cuprinsă între sacrificiul ritual al porcului de Ignat şi miezul nopţii de Revelion, se suprapune peste zilele premergătoare solstiţiului de iarnă, când se măreşte noaptea, sporeşte frigul şi întunericul. Aceste fenomene ale naturii alimentau spaima oamenilor că lumea merge spre pierzanie, că va veni momentul când Sfântul Soare va dispărea definitiv de pe cer. Soseşte însă fenomenul spectaculos al solsițiului când Soarele începe să urce pe bolta cerului, iar ziua începe să crească puţin câte puţin. A doua parte a ciclului, care se desfăşoară sub semnul speranţei generate de renaşterea Anului, este cuprinsă între miezul nopţii de Revelion şi Bobotează. Obiceiurile, actele rituale şi practicile magice redau, în prima parte a ciclului, teama, dezordinea şi haosul generate de îmbătrânirea şi moartea Anului Vechi, iar în a doua parte, după miezul nopţii de Revelion, optimismul, veselia, ordinea şi echilibrul.” – după Ion Ghinoiu, Comoara satelor – calendar popular

296-la-pranz

  • submit to reddit

Leave a Reply