Blestemul (la limitele cunoașterii)

the-father-curse-the-son-punished-by-jean-baptiste-greuze

Blestemul apare în tradiţia românilor la fel de vechi precum făcutul pâinii. De temut încă din leagănul civilizaţiei, astăzi el poate fi disecat în bucăţi şi studiat la baza sa.

Putem, astfel, identifica legile prin care să fie contracarat şi prin care să poată prinde valoare diferită prin simpla transformare a termenilor de adresare.

În primul rând, blestemul este în strânsă legătură cu cuvântul “a ajunge“, care posedă în structura sa mai multe înţelesuri, acolo unde poate fi căutat leacul său.

Majoritar, verbul a ajunge folosit în blesteme (să te ajungă, să ajungi, să fii terminat ș.a.) are rolul de a te transforma, adică de a te reduce de la calea aleasă prin soartă, dar cuprinsă în destin.

Am discutat în trecut că soarta înseamnă suma alegerilor personale dintre puncte prestabilite de către Providenţă. Soarta are la bază principiul liberului arbitru, pe când Destinul nu.

Conceperea unui blestem se bazează pe formele gramaticale ale persoanelor a II-a şi a III-a (singular sau plural). Atunci când se trece la persoana întâi, blestemul se transformă în jurământ. (să mă ajungă … dacă voi face etc.). Aceasta este o tehnică transmutată în ideea de autoprotecţie, un fel de a trage siguranţa cât glonţul este pe ţeavă.

Sensul cuvântului a ajunge este diferit de cel al lui a sosi. Pentru că (iar aici constă cunoaşterea care promite eliberarea), a sosi nu lasă loc de posibilităţi. A ajunge presupune posibilitatea de a nu putea ajunge, pe când a sosi este întotdeauna un termen exact.

Altfel vorbind, blestemul este o constantă ce depinde de ambele capete implicate: emiţătorul şi receptorul. Capacitatea puterii, în cazul ambelor, influenţează probabilitatea ca blestemul să fie o influenţă reală cu sfârşit sigur sau nu.

Acest articol este inspirat din scrierile marelui B.P. Hașdeu.

  • submit to reddit

One thought on “Blestemul (la limitele cunoașterii)”

Leave a Reply