Dialog după moarte – ultima parte

După cum am putut observa în postările anterioare, spiritul are nevoie de întreg sufletul pentru a continua călătoria sa de după moarte. Pentru asta există ritualurile religioase de îngropare şi mai ales perioadele de parastase şi pomeni care ajută la dezintegrarea corpurilor spirituale care învelesc nucleul (forma geometrică ce defineşte în cele din urmă spiritul).

De ce ar dori spiritele să comunice cu cei în viaţă?

Este o întrebare pentru care nu avem răspuns clar, şi mi se pare suficient de pardonabil. Intuim că în prima fază este vorba de recuperarea propriilor bucăţi de suflet, drept pentru care se lucrează la echilibrarea relaţiei avute cu cei rămaşi în viaţă. Este foarte bine cunoscut faptul că după moarte, de cele mai multe ori, răposaţii apar în visurile anumitor persoane (cei care au sensibilitatea cea mai mare) şi îşi cer iertare sau încearcă să le comunice că sunt bine. Acești oameni sunt întotdeauna din rețeaua subiectului vizat: rude, prieteni, apropiați, situații iscate care conduc către.

Cei mai mulţi dintre oameni se tem de spirite pentru că ele sunt “reci“. Această răceală vine din lipsa căldurii sufleteşti, în esenţa ei (devenită proprie şi nu numai figurativă). De obicei, această răceală devine un atribut al celor ce-au căpătat înţelepciunea de a se debarasa de emoţie, respectiv de temeri. Însă, capcana vitală în care cad cei mai mulţi, este că se leapădă şi de sentiment, care evidenţiază lipsa sufletului. Veți recunoaște foarte ușor un spirit care are întreg sufletul cu el după simțul umorului pe care îl manifestă și mirosul de mir de trandafiri!

Concluzia finală, cu care încheiem acest mic compediu, este că cea mai simplă reţetă de a comunica cu spiritele este:

  1. Invocarea
  2. Comunicarea simplistă, la fel ca în cazul conversațiilor cu Dumnezeu (Imaginaţie + Credinţă)
După o pictură de Jan Adriaensz van Staveren, Un pustnic rugându-se intr-o ruină – anii 1650 – 1668
  • submit to reddit

Leave a Reply