Antakarana si Podul de Aur – a treia parte

Oare câţi împăraţi să fi existat în ţările române care să fi avut probleme în a-şi mărita fata? Şi oare câte babe şi moşi să nu fi putut avea copii şi să fi înfiat tot felul de lighioane? Exact. Nu au fost atâţia şi nici măcar nu e vorba de unii şi aceeaşi care s-ar fi putut repeta. Toate basmele se referă la elemente unice, iar noi ne dăm străduinţa să le înţelegem astăzi în adevăratul lor sens.

În partea a doua am urmărit firul următorului raţionament, care ne poate aduce mai aproape de scopul nostru:

Ida şi Pingala pot avea continuitate (evoluţie) doar dacă Mintea se contopeşte cu Sufletul. Dar pentru asta, atât Sufletul cât şi Mintea trebuie să fie pregătite. Dacă unul singur va trăda încrederea celuilalt, atunci totul va fi în zadar. Căci fiecare din ei se vor retrage într-o carapace din care cu greu va mai ieşi. Sufletul va fi mereu deghizat în noroi, pentru că acolo se ascund cel mai bine nestematele.

A doua parte a basmului

  1. Fata de împărat ajunge la Sfânta Miercuri care stătea acolo unde Pasăre Măiastră nu ajunge (element important din folclorul românesc, pentru că palatul care se surpă putea fi construit doar dacă în el se află Pasărea Măiastră – alegorie ce trimite la mitul Mănăstirii de la Argeş, mit apărut în perioada de viaţă a lui Da Vinci, adică anii 1452-1519). Din acest loc primește prescură, vin, şi un artefact: furca de aur.
  2. Fata de împărat ajunge la Sfânta Vineri. Aceeaşi rânduială ca mai înainte. Primește un corn de prescură, vin şi un artefact: vârtelniţa de aur.
  3. Ajunge la Sfânta Duminică. Aceeaşi rânduiala. De data aceasta un ciocârlan ştie drumul până la Mănăstirea de Tămâie. Primeşte un corn de prescură, vin şi două artefacte: o tipsie de aur şi o cloşcă  cu pui de aur bătută cu pietre de aur.

În drumul lor spre Mănăstirea de Tămâie, însoţită de ciocârlan, sunt pomenite următoarele vieţuitoare: balauri, aspide veninoase, vasiliscul cel cu ochi fermecători, vidre câte cu douăzeci şi patru de capete şi altă mulţime nenumărată de gângănii şi jigănii înspăimântătoare, care stăteau cu gurile căscate, numai şi numai să-i înghită (o serie de animale fantastice ce ţin exclusiv de perioada medievală).

În cele din urmă, după 4 ani, ajung la o peşteră, unde îşi dau drumul amândoi (fata călărea ciocârlanul) şi se trezesc pe o altă lume unde era ca un Rai. Aici găsesc palatul şi podul lui Făt Frumos.

Reconstituire

Cele trei surori sfinte = CELE TREI ZILE SFINTE DE POST (Miercuri, Vineri, Duminică)

Corn de prescură şi vin = SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE

Ciocârlanul = PASĂREA SOLARĂ care ştie drumul către Suflet; denumirea sa latină este GALERIDA, un compus care să conțină Albul și Roșul (PinGALa și IDA)

Jivinele = TOATE EMOŢIILE care vor să tragă Mintea înapoi din drumul ei

Peştera = VIDUL DE ÎNTUNERIC în care se ascunde Sufletul

După o pictură de Louis Janmot, Poemul sufletului. Calea greșită – anul 1854

 

  • submit to reddit

7 thoughts on “Antakarana si Podul de Aur – a treia parte”

  1. Ne amintim ca Ciocarlanul era schiop, Sontac,sontac…si ca in orice templu/biserica se intra de fapt pe sus, chiar daca “oficial” intri pe usa; asa si cu “scoborarea”.

  2. Apropos de poduri ,e foarte ciudat faptul că , la finalul fiecărui ciclu și începutul celui următor , apărea întotdeauna un nou element chimic 🙁
    La sfârșitul epocii pretracice (Ramanității) s-a cunoscut Staniul.,la începutul Romanității s-a cunoscut Fierul.,la sfârșitul Sfântului Imperiu Roman de orginie Germanică s-a cunoscut Siliciul.,la începutul României istorice s- a descoperit Germaniul .Oare de ce G ?

      1. Da ,însă se mai naște o întrebare ,deși ciudată ,nu am putea fi cumva o variantă mai mare a “viermilor de mătase” ? :))

    1. Am citit un text al unui preot de pe la 1900 care spunea ca Manole ar fi fost de origine spaniola, cautat de Inchizitie si refugiat la noi. E un mister inca …

      1. Din câte aflarăm noi până acum ,capacitatea cerească de a dezvolta înnemuiri pe viitura lor din zei , s-a dobândit prin oameni o singură dată în timpul lumesc ,pe vechiul continent locuit de atlanți ,după mileniul al 12-lea al vremii antice în coborâre ,deci nu avem niciun motiv să luăm în considerare originea așa zisă spaniolă a lui Manole .,dar trebuie să acceptăm faptul că rolul întregii Europe în această lucrare ,este de a stabili euristic metodologia de descoperire a Mântuitorului …

Leave a Reply