Rolul hârcei

Toată lumea a auzit de Baba Hârca. DEX: Epitet depreciativ dat unei femei bătrâne, urâte şi rele. (din ucr.)

Puţini ştiu însă că hârcă înseamnă craniu. Ceea ce schimbă un pic înţelesul poveştilor. Baba Hârca, astfel, poate deveni Baba cu craniu. Toată lumea posedă aşa ceva, deci de ce l-ar scoate în evidenţă povestitorul? Cel mai probabil pentru a explica semnificaţia cuvântului vrăjitor: înţelept.

Dacă până acum am avut impresia că numai Biserica Catolică are în posesia ei osuare (în care se păstrează oasele morţilor, şi chiar forme iconografice dedicate craniilor), aveam să descopăr şi că Biserica Ortodoxă practică aceleaşi ritualuri. Mănăstirea Pasărea de lângă Bucureşti, spre exemplu, păstrează în subsolurile sale craniile măicuţelor decedate, pe care le onorează prin slujbe ocazionale. A se observa o mică obsesie care transcede la de moaşte la oase normale.

Aşadar, ştie cineva în ce constă valoarea pe care o atribuie Biserica osemintelor şi în special craniilor?

skulls2

  • submit to reddit

7 thoughts on “Rolul hârcei”

  1. De stiut nu stiu, dar banuiesc ca e vorba de Magie. Toate Ritualurile tin de Magie, chiar si cele bisericesti. Ele sant secrete, evident caci altfel ar fi scris pe usa “osuarului” care este scopul expunerii.

    Ma amuza foarte tare ca cei 80 de “scheleti” de uriasi de la Argedava sant fara cap, si asta in perspectiva ca cineva i-a decapitat!

    Putem specula ca orice Vrajitor care se respecta are cel putin o “harca”, si cu cat fostul proprietar era mai special (de exemplu: un Eminescu, un Hasdeu, un Arsenie Boca,…), cu atat mai multa putere pentru Vrajitor.

    Craniul este ca o Sfera-forma perfecta, in care poti vibra, rezona.

    “Hai ma, ca-i vrajeala!”

    1. Apropo de asta. Craniul Iulie Hasdeu a fost furat din mormant acum ceva vreme. Sa spunem ca au fost “fanii” ei. Sub biserica veche de la Pasarea este osuarul. 🙂

  2. Creierul e singurul care lucrează cu sufletul ,pe când inima lucrează cu trupul . Creier vine de la verbul A crea .Popular îi pune Țeastă și vine din latinescul Testa (cam așa , Vechiul Testa-ment și Noul Testa-ment ) ,iar Craniul Superior sau Bolta Craniană este numită în latină Calvaria . Țeasta aceasta este Cutia de Rezonanță și încă un lucru e evident , țara noastră e plină de megaliți în formă de Capete .,cine vrea să înțeleagă,o face .Cultura Cucuteni ne-a lăsat multe părghii prin testament și nu e singura. Defapt piramidele egiptene exact la asta au folosit,ca fântâni re-zonatoare ,spun fântâni ,pentru că totul tine de Fonetică .Fontanus= izvor în latină,Fontis= apă,origine,cauză , Fontinalis porta (Fontanela) ,Tâmplă ,Templu (Minerva se naște din …)
    Dacă ne uităm la arhitectura bisericilor ,ele conțin aceleași încăperi precum Craniul ,doar că ,mult mai dezvoltate .În simbolism ,Craniul semnifică Pește-ra .în unele culturi ,peștele semnifică reîncarnarea și Forța Vitală .

  3. George ,să nu uit ,Evanghelia Adevărului notează undeva că,tot adevărul e cuprins în numele NAZARITEAN ,deci e clar ? Un indiciu în plus ,Piramida nazală :))

  4. Acestea fiind spuse, se poate desprinde ideea ca putem “lucra” cu anumite puncte de pe craniu, in anumite scopuri. Trebuie doar sa le gasim/intuim noima!

    De exemplu : GB-8 e un punct de acupunctura, antidrog (tutun, alcool, etc.).

    “Poor Yorick!”

Leave a Reply