Cei care se joacă cu Destinul

Tradiţia poporană românească a susţinut întotdeauna schimbarea numelui de botez doar în cazul schimbării Destinului în scop terapeutic. Din vechime şi până prin secolul XIX, părinţii schimbau numele copiilor bolnavi de moarte cu al unui animal de putere. De regulă lup sau urs. Este explicaţia pentru care în România aceste două nume s-au bucurat de o popularitate enormă: Lupu, Ursu. Cu siguranță de aici derivă și practica mai elevată a bisericii. Să nu uităm că în sens cronologic, biserica s-a născut din păgânism.

BISERICA

Despre schimbarea numelor fețelor bisericeşti, cunoaște mai toată lumea. Odată depus jurământul, un uns capăta nume de sfânt care pare să îl călăuzească în viaţă. În toate cazurile, numele ales este dat de un mai mare în grad iar numele se apropie cât de mult de numele de botez (dar nu este o regulă). Niciodată hirotonisitul nu alege singur.

Interesant este că există extrem de puţine astfel de cazuri în care acești monahi să fi murit încă de tineri, cei mai mulți (într-o majoritate covârșitoare) manifestând o viaţă longevivă. Dacă acest lucru este la limita dintre viaţa liniştită pe care aceştia o trăiesc coroborat cu trăirile interioare înalte şi schimbarea numelui sub o protecţie măcină, lăsăm în seama cititorului nostru în a cărui judecată avem încredere deplină. Rugăm totuși să țineți seamă și de  enormul stres al pușcăriilor comuniste prin care unii au trăit.

CAZUL MILITAR

Alte cazuri de schimb al numelui este acela al conducătorilor de regate. Adăugarea unui singur nume a dus adesea la schimbarea destinului. Doar că de astă dată, lucrurile au mers în sens opus. Odată schimbat numele, pare că îmbrăcau cămaşa morţii. Și din nou ne vedem nevoiţi să apelăm la buna raţiune a cititorului în a-şi lămuri sieşi dacă moartea prematură a domnitorilor se făcea la limita dintre schimbarea numelui şi provocările istorice pe care şi le însuşeau. Atenţie însă la cei care au căpătat nume după moartea lor şi cei care au capăt nume în timpul vieţii.

PORECLITUL

Vrednic de interes este faptul că Destinul urmăreşte după nume. Astfel încât numele devine un o adresă sigură unde sunt livraţi paşii predestinaţi (mărire sau decădere). Calea de mijloc, pentru că există şi ea, este aceea când cineva capătă o poreclă. Ea este purtată o perioadă suficient de stabilă cât să poată trage concluzia că îi aduce un beneficiu sau nu, după care o oficializează (sau nu) prin alăturarea la numele de botez. Aceasta este o îngemănare a două destine: unul principal, unul secundar.

CĂSĂTORIA

Este singurul caz care dovedește că un cuplu este predestinat să se unească pe viață. Acceptul femeii de a prelua numele bărbatului ei dovedește tăria de caracter în schimbarea tacită a destinului.

VECHIMEA

O ultimă practică ce merită amintită, este faptul că la naștere tatăl dădea nume copilului. Apoi, la vârsta de 3-4 ani, mama era cea care alegea un nou nume copilului, după o atentă cântărire a abilităților acestuia.

Prin urmare, dacă veți fi puși în situația de a vă schimba numele, folosiți această tehnică cu multă chibzuință. Plonjarea în Apele Superioare nu este pentru oricine, oricând.

După o pictură de Edwin Henry Landseer, Spărgătorul de piatră și fiica sa – anul picturii 1830
  • submit to reddit

2 thoughts on “Cei care se joacă cu Destinul”

  1. Oh da ! Fiecare articol al d-voastră e atent așezat în pagină și exprimă fiecare câte o piesă esențială a marelui puzzle ,excelent ! În mod normal nu e nevoie să adaug absolut nimic ,dar articolul este o dechidere frumoasă spre altceva și-atunci voi da un singur exemplu de nume și destin ,împărțit în două silabe ,exact așa cum poate exprima totul , Hit Ler …

Leave a Reply