Istoria Mioriței. De unde, de când?

Mioriţa este una din cele mai cunoscute balade în România şi a fost atât de comentată şi interpretată, încât versurile ei pot trece cu ușuriță drept imn naţional. Sunt foarte mulţi care nu au înţeles această baladă, şi este normal să fie aşa, din simplul motiv că fie au fost forţaţi să o înveţe la vârsta adolescenţei, când aventura de orice tip primează, fie nu s-au ridicat la nivelul de înţelegere necesar. Ambele variante sunt perfect acceptate dacă suntem de acord că un om matur crează o operă matură pentru oameni maturi și nu pentru copii.

Ceea ce nu a reuşit să stabilească aproape nimeni, însă, este data și locul unde a fost scrisă ea. Iar asta din simplul motiv că oamenii din zilele noastre nu mai sunt interesați de documentare, de legătura cu trecutul care să construiască împreunarea cu viitorul.

B.P. Hașdeu este cel care a intuit că vremea în care a fost scrisă balada, în forma în care o știm astăzi (cu toate variantele sale populare), este după anul 1300 e.n. –  respectiv după întemeierea Moldovei. Din simplul fapt că “unu-i moldovan”. Perioada dintre întemeierea Moldovei și până târziu prin anul 1600 este presărată cu o seamă de neînțelegeri între cele trei state românești, lucru expus de altfel în mod plastic, în Miorița. Acest interval din Evul Mediu este perioada cea mai probabilă pentru scrierea ei. Desigur, Hașdeu se pronunță și el, la fel că alți scriitori ai vremurilor sale care s-au ocupat cu studiul baladei (pe care noi nu îi cunoaștem dar luăm mărturia sa în considerare), în favoarea faptului că fondul poveștii este cu mult mai vechi decât data scrierii.

Să vedem totuși dacă putem reduce mai mult intervalul de 300 ani sau dacă intervalul se extinde. După cum știm, cei trei protagoniști ciobani sunt moldovan, ungurean și vrâncean. A se vedea că termenii ardelean și muntean (din Țara Românească) sunt înlocuiți. Dacă cei din Transilvania erau numiți ungureni după cum ei se aflau sub tutela Ungariei, cei din Țara Românească erau numiți vrânceni după numele de graniță dintre Moldova și Țara Românească, respectiv județul Putna sau ținutul Vrancei de astăzi. Întrucât județul fusese îndelung disputat de ambele țări, aflându-se când sub ocupație moldoveană, când sub muntenească, numele locuitorilor din Muntenia de dincolo de Vrancea va rămâne vrânceni (pădureni) până în secolul XV, când moldovenii începuseră să pătrundă suficient aici iar numele de graniță să nu mai satisfacă identitatea europeană a statului Valah (Țara Românească).

Stabilim așadar că cel mai probabil, balada Miorița s-a scris în perioada 1300 – 1499 e.n. în Moldova, de către un moldovean.

Despre ce vorbește autorul?

Cel mai adesea se spune că în versuri este vorba despre acceptarea destinului. Dacă totuși balada este o fabulă ce cuprinde istoria timpurilor de greutate a Moldovei, acceptarea morții de către ciobanul moldovean (cârmuitor) poate arăta faptul că acesta nu a găsit aliat împotriva invaziei armatelor din Țara Românească și din Transilvania în același timp. Faptul că ciobanul moare neînsurat, poate de asemeni simboliza că la domnia Moldovei nu era uns oficial nici un domnitor.

Unde a fost scrisă baladă?

Spuneam că autorul baladei este un moldovean, dar să fi fost oare locul scrierii sale chiar Moldova? Este greu de spus, însă dacă în Miorița este vorba despre istoria Țării Moldovei, atunci pentru ce s-ar fi străduit autorul să schimbe termenii adoptând personaje din lumea animalelor? Pe când, dacă ne asumăm prezumția că ea a fost scrisă în exil într-una din țările Muntenia sau Transilvania sau teritorii aliate politic (Ungaria sau Imperiul Otoman), teritorii dușmane la vremea aceea, atunci ne este ușor să înțelegem motivul din spate care pare să preceadă scrierile lui Cantemir (tot moldovean și tot ieroglific).

  • submit to reddit

9 thoughts on “Istoria Mioriței. De unde, de când?”

  1. E o carte la editura Paideia, “Miorita. Vasile Alecsandri si cazul Miorita. Tainele Mioritei. Masca pacurarului” care argumenteaza ca “Miorita” ar fi scrisa la comanda de catre francmasonul Vasile Alecsandri, in anumite scopuri.

    Moldova, cu ai sai “daci liberi”, a fost antiunionista, si intr-adevar avea motive serioase.

    1. Cred ca Alexandri doar a cules-o, exista variante poporane ale Mioritei mai vechi de nasterea lui. Desigur ne-am dori sa aflam o astfel de varianta.

  2. Balada “Mioriţa” a fost culeasă de Alecu Russo, în Munţii Vrancei, la Soveja, la mijlocul secolului XIX şi prelucrată de poetul Vasile Alecsandri. La Soveja este “graniţă triplă” unde s-au întâlnit păstorii din Muntenia, Ardeal şi Moldova. Pastorii – casta Dacilor erau cu “Initierea”.

    La scoala ne-au spus ca exista 10.000 de versiuni ale “baladei”, si tare m-am mirat! Unde sa ma adresz, sa le vad si eu, ca sa le mai numar odata?

    Nea Alecu si nea Vasile erau “fratiori” revolutionari!

    Incurcate sant “Caile Ortodoxiei”!

    1. Asta cu 10 000 de variante si mie mi se pare usor dusa din condei. Probabil a trebuit sa iasa la cincinal asa. Dar niste variante de ordinul sutelor ar putea fi lejer. Spre exemplu, legenda Fetei Padurii care apare preponderent in Transilvania, are circa 600 de variante. Numarate si expuse in carte.

  3. Ok, sa zicem ca am inteles cu cei trei ciobanasi. Ramane intrebarea: cine era/pe cine semnifica Miorita? Lae bucalae!

  4. Avand in vedere ca Emil Cioran era nihilist, adica spunea lucrurile pe dos, as spune cumva intuitiv ca Miorita simbolizeaza “Duhul Sfant”
    Reamintim ca LAE inseamna NEGRU, adica SupraLumina.

    Apropo, se spune ca cel care a ”descalecat” in Ardeal/Transilvania se numea Berindei.

    Trebuie ca este o legatura intre “descalecari” si procesul invers, de ocultare, care pare a fi in “Balada Miorita”. Cel ce urma sa fie “omorat” (dar, moartea sa nu a fost specificata) era mai ORTOMAN, adica era mostenitorul integral al Depozitului Traditional Initiatic, posedat initial de catre “descalecatorii” misionati.

    Cuvantul OAE, OI ar putea insemna lumina, virtuti, haruri….

    “ca-i mai ortoman s-are oi mai multe, mandre si cornute”

    In era noastra totul a inceput in Maramures!

Leave a Reply