Nicodim de la Prislop

Locul de naștere al fericitului Nicodem a fost orașul trans-danubian Prilip sau Prelip, așezat nu departe de Ochrida între Albania și Macedonia, și al cărui nume se poate pronunța românește Prislep sau Prislop prin intercalarea unui s. (…)
 
E natural ca fericitul Nicodem va fi botezat în călătoria cu numele patriei sale cel întâi petec de pământ pe care a venit să se stabilească în străinătate.” – interpretare după textul lui B.P. Hașdeu
 
Așadar, lumea merge la mormântul lui Arsenie Boca dar nu știe cine și când a întemeiat mănăstirea Prislop, și nici de unde-i vine numele.
 
Chiar clerul monahal de la Prislop încurcă datele, atribuind lui Nicodim toate celelalte ctitorii ale sale (Tismana, Vodița, Topolnița, Visina ș.a.) înaintea Prislopului. Doar că Nicodim venise cu planuri bine stabilite și nu întâmplator, deci nu geografic imediat.
Vorbim despre anii 1360 e.n., posibil din vremea lui Alessandru Basarab, zilele de început ale întemeierii statului Muntenesc. Și era normal ca ortodoxismul să-și dorească un loc la masa prinților înainte de catolicism.
Iată de ce Nicodim trece Dunărea “înot” pe la Orșova tocmai de la sârbi, după ce aparent mijlocise înalte interese la Athos și câștigase titluri în ierarhia bisericii. Cu misiuni complexe de înaltă importanță, este simplu de intuit că un oarecare călugăr nu ar fi putut ajunge capul Bisericii Ortodoxe în Țara Românească, ctitor al atâtor mănăstiri, brațul drept al domnitorilor Basarabi (a trăit sub domnia a patru Basarabi, dintre care și a lui Mircea I cunoscut și cel bătrân), prieten al regelui Sigismund al Coroanei Ungariei.
 
  • submit to reddit

4 thoughts on “Nicodim de la Prislop”

    1. A, multumesc frumos! 🙂 Sunt incantat sa gasesc asa articole.

      Despre Nicodim sunt legende care spun ca ar fi fugit din casa parinteasca inaintea casatoriei sale (fie ca fusese fortat de o cadana spre casatorie, fie altele) si atunci imbraca haina monahala si vine in Muntenia. Dar e legenda, deci pe repede inainte.

      Inrudirea cu unul din domnii Basarabi, asta nu cunosc. Este totusi destul de posibil pentru ca istoria sarbilor il pastreaza ca ctitor al unui lacas de rugaciune numit Manastiritza (sau ceva de genul) alaturi de un domn Radu Voda, despre care istoricii sarbi nu cunosc nimic. Nici de Nicodim, nici de Radu Voda (tatal lui Mircea).

      Hasdeu spune ca Nicodim (caruia elementul romanesc nu i-a atribuit titlu de sfant niciodata, ci el apare in toate crisoavele drept popa-Nicodimu, adica parintele sau calaugarul Nicodim) a obtinut multi bani pentru Tismana si Vodita si de la regele Sigismund al Ungariei si tarul sarbesc Lazar. Desi Radu Negru este ctitor al acestor locase (care apartineau de Tara Romaneasca pe atunci, la granita cu Ardealul), apar crisoave in care Sigismund si Lazar sunt si ei ctitori.

      Este foarte interesant cum suna actele de ctitorie, cand domnii romani spun ca dupa moartea lui Nicodim randuielile sa ramana asa cum le-a pus el, Nicodim, altfel blesteme etc. La fel si pentru partea domneasca.

      Acum, referitor la Tismana, imi amintesc destul de vag ca Hasdeu gasise inainte de ea o alta biserica acolo, mai veche cu ceva timp. Adica, la pisatoare s-ar fi aflat deja o bisericuta mai veche, poate din lemn, iar Nicodim se aseaza pe langa ea. Tismana fiind si ultima din manastiri pe care Nicodim o inalta si unde se stabileste definitiv.

      Imi pare ca scrierile bisericesti imbraca prea mult in poleiala povestea lui Nicodim si a sfintilor in general. Spune Hasdeu ca romanii nu au atribuit niciodata apelative de sfinti oamenilor, pe cand bulgarii si sarbii au fost foarte darnici cu cele ce tin de paradis. Un excelent detinator al ironiei fine 🙂

      1. Autorul, Florin Mateiu,a avut acces la informaţii, iar intenţia lui a fost să le cuprindă într-o carte pe care să o poată înţelege oricine şi mai ales copiii.De aceea par a fi nişte poveşti.
        Din păcate n-a mai ajuns să o publice pentru că s-a dus alături de sfinţii pe care cu atîta drag şi talent îi picta în icoane.Un om ca el nu poate fi decît alături de sfinţi.
        In capitolul “Părinţii românilor ” am transcris ce a rămas de la Florin,ca, măcar pe această cale, să ajungă la destinaţia propusă.
        Eu nu prea am multe în comun cu biserica, decît partea care ţine de artă, arhitectură şi cînd nu e nimeni acolo, un bun loc izolat de nebunia din jur ( la oraş) pentru a medita sau pentru a te încărca cu energii pe care să le focalizezi…,dar asta e altă poveste.
        Dar cu ajutorul credinţei şi a percepţiilor pe care le-am redobîndit ( căci nimeni n-a pierdut din ce aveau înaintaşii, doar, datorită ” civilizării”, au renunţat la ele) am pus şi eu umărul la munca lui Florin în a localiza sursele de informare.
        Deci poţi considera informaţiile din acest capitol ca fiind corecte.

        1. Mi-am asumat demult increderea in tine. 🙂

          Anumite aspecte insa, sunt in contradictie cu crezurile mele iar asta nu inseamna altceva decat schimbarea unghiului de a privi adevarul. In cele din urma, cu totii mergem catre acelasi singur scop. Iti multumesc inca o data pentru informatiile din comentarii. Fiecare din ele reprezinta marcaje ce te ghideaza catre decizia ta de a intelege.

          Ganduri bune iti trimit!

Leave a Reply