New Age Pilates

Cu ceva timp în urmă m-am lovit pentru prima dată de adevăratul sens Pilates și modul lui de funcționare. Nu personal, dar am fost implicat destul de mult. Începusem să observ atunci toate confuziile de care mă lovisem anterior când toate cunoștințele mele pe tema în cauză se rezumau doar la fonetică: pilates, yogilates etc.-lates.

După ce am reușit să pătrund lumea cea nouă cât să îi înțeleg sensul și parcursul, m-am convins că este necesar să întreprind un interviu în care să formulez o suită de întrebări care contureze un sens pentru căutările celor interesați de mai bine.

Întotdeauna binele trebuie întreținut, este concluzia la care am ajuns după mulți ani de cercetări. Tot ce nu este observat și întreținut se degradează, devine haos, se perimează și se stinge ușor.

Interviul l-am realizat cu ajutorul Mihaelei Buleandra, unul din cei doi antrenori New Age Pilates (link), o persoană blândă și intuitivă, practic atributele de bază în orice training. Mai mult nu vreau să vă spun, sunt lucruri de descoperit pe cont propriu. Lecturare frumoasă și fructuoasă.

Ce este Pilates?

Pilates, după definiția clasică, este o metodă, o formă de mișcare care corectează și îmbunătățește postura, întărește și tonifică mușchii, creează o legătură între trup și minte cu rezultate vizibile de la o ședință la alta. Oferă echilibru și flexibilitate și fortifică power-house-ul – central corpului nostru.

Pentru mine Pilates este un nou început. E o bucurie continuă, mă face să mă simt mereu  tânără, plină de viață și sănătoasă …

Cum a apărut?

Pilates este creația lui Joseph Pilates (link) – un inițiat în metodele Zen, Yoga și sistemele de pregătire militară din Grecia și Roma antică. Inițial se numea Contrology. A apărut din nevoia de reabilitare și echilibrare a întregului body-mind- spirit.

Dacă fiecare materie de studiu ar dezvolta o abilitate în om, care ar fi cea care ar reveni Pilates-ului?

Conștientizare! Adică capacitatea de a controla conștient și permanent ansamblul minte-mișcare-corp fizic în scopul obținerii armoniei.

De ce oamenii confundă Pilates cu tehnici Yoga?

Amândouă urmăresc obținerea echilibrului. Atât fizic cât și psihic … atât Pilates cât și Yoga vizează postura corpului, atitudinea. Metodele, instrumentele sunt însă diferite. La New Age Pilates deosebit este lucrul cu propria ta greutate, cu ajutorul unor aparate special concepute pentru Pilates. Astfel îți vei ajuta corpul și niciodată nu îl vei forța să ducă mai mult decât poate. Echilibrarea, tonifierea corpului se fac armonios, personalizat, pentru fiecare structură fizică a fiecărui individ în parte.

Care este cel mai mare risc la care te-ai expus prin Pilates?

Eu înțeleg riscul ca o provocare … am descoperit Pilates ca o pasiune. Inițial am căutat singură să aflu, să înțeleg. Mi-am dat seama că e ceea ce vreau și mă reprezintă. Așa că am început să studiez profesional, am făcut cursuri acreditate, am învățat și continui să o fac … Așa s-a născut New Age Pilates … îmi dau seama cât de riscant ar putea să pară pentru cineva din exterior tot acest demers al meu, dar eu vă asigur că atunci când pui suflet, crezi cu tărie în ceva, așa cum o fac eu, reușești … da, Pilates mie mi-a adus deschidere și comunicare, a creat o legătură specială între mine și clienții mei, care azi îmi sunt prieteni. Pilates îmi aduce o mare mulțumire sufletească ce vine din convingerea faptului că reușesc, că știu să aduc zâmbetul pe chipul celor cu care interacționez .    

Care este cea mai mare performanță pe care ai întâlnit-o în studioul New Age Pilates?

La noi vin oameni dintre cei mai speciali. Atât ca vârstă cât și ca profesie … lucrez cu distinse doamne care la 50 + știu să-și trăiască viața și să aibă grijă de corpul și sufletul lor, cu femei dinamice din mediul de afaceri care-și găsesc relaxarea și echilibrul prin Pilates, cu mame care transmit mai departe starea de bine pe care o capătă aici, cu tinere dornice să învețe ce înseamnă postura corectă și dornice să arate bine.

Fiecare persoană este diferită, pentru fiecare avem exerciții dedicate. Spre exemplu, sunt mândră de performanțele unei doamne cu care lucrez de aproape un an și ceva. A slăbit mai mult de 10 kg, iar în înălțime a câștigat 2,5 cm prin corectarea posturii și alungirea coloanei vertebrale.

Cea mai mare performanță pentru mine este faptul că New Age Pilates e văzut de toți acești oameni ca o altfel de ”acasă” și că am ajuns să am o relație de strânsă prietenie cu majoritatea … că am devenit o comunitate. Mi se pare minunat!

Dacă Pilates ar fi un copac, ce copac ar fi el?

Magnolie la maturitate. Frumos, delicat, admirat de toată lumea, dar în același timp puternic, cu rădăcini adânci și vitalitate … care aduce încântare, dar care are nevoie de îngrijire pentru a dăinui.

Există o distribuție inegală a spiritului în corp pe care Pilates o poate îndrepta?

Spiritul e un lucru delicat, complicat și unic pentru fiecare persoană. Fără a face filozofie pot doar să spun că trăiesc zi de zi, cu clienții și prietenii mei, experiențe frumoase care aduc bucurie și mai topesc din stresul cotidian. Da, Pilates poate aduce și o regăsire de sine. Am avut membre ale comunității noastre care în ambientul special al studioului, învăluite în muzică de suflet, si-au dat drumul lacrimilor când lucrau pe Reformer … era ca o eliberare!  

Cum se măsoară rezultatele?

Pilates determină două feluri de rezultate; unele care se văd – siluetă, tonifiere, alungire musculară, forță și se măsoară în kilograme și/sau centimetri în minus … altele, la fel de importante, care se simt – echilibru, spirit, stare de bine, poftă de viață. Într-un cuvânt armonie!

Cât timp necesită antrenamentele pentru a putea ajunge la echilibru?

Fiecare persoană e diferită. Pentru fiecare croim un program propriu. De regulă, primele efecte benefice se văd după 6-10 ședințe. Practicat în ritmul corect și cu seriozitate Pilates aduce o schimbare fundamentală certă după 3/6 luni de lucru (de două ori pe săptămână). E realitate confirmată în zecile de ani de când se practică această artă.

Care sunt limitele de vârstă pentru un practicant?

Noi lucrăm și cu copii, și cu tineri, și cu viitoare mămici dar și cu doamne care au nepoți. La copii Pilates e important pentru îndreptarea anumitor deficiențe, dar mai ales pentru postură, să învețe să stea corect, să respire corect. Viitoarelor mămici Pilates le este de folos pentru întărirea power-house-ului – zona diafragmei, dar și pentru relaxare și tonifiere musculară. Există anumite restricții, dar intervin în funcție de anamneza pe care o facem fiecărui client la prima ședință.  

Pilates: masculin sau feminin?

Acum este preponderent feminin, însă ar fi minunat ca oamenii să înțeleagă că beneficiile Pilates sunt la fel de valoroase indiferent de sex, vârstă sau condiție fizică. Pilates este pentru toată lumea, deoarece este o metodă prin care putem avea atenție și grijă față de corpul nostru.

Există continuitate dincolo de Pilates?

Dacă ai experimentat frumusețea și vitalitatea vieții aduse de Pilates, vei dori desigur o continuitate în a respira corect, a simți mai mult și a trăi conștient și mai fericit cu tine însuți.

 

 

  • submit to reddit

12 thoughts on “New Age Pilates”

          1. Ați scris sunt angajamente
            În categoriile CASEI EVV veţi găsi informaţii valoroase necesare dezvoltării personale din punct de vedere spiritual. Iată cum ne propunem asta:

            Prin informaţii noi
            Prin informaţii din arii deja familiare, văzute din perspective noi
            Prin informaţii aparţinând diferitelor curente, integrate şi traduse într-un limbaj simplu, pe înţelesul tuturor

          2. Tu citesti la DESPRE? Pai alea sunt puse acolo tocmai ca sa nu fie citite. (glumesc)
            Ideea este ca a trebuit sa gasesc un echilibru in intrebari si am considerat ca fiecare cititor va lua raspunsul corect nu numai din raspunsurile New Age Pilates dar si din intrebarile CasaEVV.

            Stream of consciousness este ceva greu sau doar suna pompos? Pentru ca am incercat sa inteleg exact principiul din spate dar ca rezultat ma trezesc ca este vorba de normalitate, dar imbracata in niste termeni beton. 🙂

            Tu ce mai faci, Olga? Cum esti?

    1. Concretizez că folosesc rar or deloc semne de punctuaţie
      Fac agricultura bio ceia ce pentru multi înseamnă să nu fii gospodar și în rest de trei luni în coace aștept cu groază noul an școlar

Leave a Reply